Membrii SAG-AFTRA, sindicatul actorilor de la Hollywood, au ratificat un nou contract cu Alliance of Motion Picture and Television Producers, care reprezintă marile studiouri și difuzorii, a anunțat sindicatul, transmis CNN.
Actorii și marile studiouri de la Hollywood au ajuns la un acord pentru a pune capăt grevei care paralizează de mai multe luni producția de filme și seriale în Statele Unite și care a costat economia americană miliarde de dolari, a anunțat sindicatul actorilor SAG-AFTRA.
Actorul american George Clooney, recompensat cu Oscar, alături de alte vedete de la Hollywood au oferit 150 de milioane de dolari sindicatului actorilor SAG-AFTRA ca parte a unei propuneri de încheiere a grevei care se apropie de cea de-a 100-a zi, informează Reuters.
Greva scenariștilor de la Hollywood s-a încheiat, în sfârșit, după 148 de zile. Contractul negociat include creșteri salariale, beneficii mai bune, protecție împotriva folosirii de către studiouri a inteligenței artificiale, garanții pentru compensații pentru streaming, transmite CNN.
Sindicatul scenariștilor de la Hollywood a anunțat că a ajuns la un acord preliminar de muncă cu marile studiouri, un acord care ar trebui să pună capăt uneia dintre cele două greve care au oprit majoritatea producției de film și televiziune și au costat miliarde de dolari economia Californiei, potrivit Reuters.
O întâlnire între scenariștii aflați în grevă de la Hollywood și cei mai importanți directori de la Disney, Universal, Warner Bros și Netflix s-a încheiat cu un nou dialog al surzilor pentru acest sector paralizat de o acțiune sindicală istorică, a anunțat sindicatul scenariștilor din industrie (WGA), scrie AFP.
Actorii americani intră oficial în grevă vineri, alăturându-se scenariștilor într-o dublă acțiune sindicală nemaiîntâlnită din 1960 la Hollywood, care promite să paralizeze producția americană de film și televiziune.
Negocierile dintre actori și marile studiouri de film americane s-au soldat cu un eșec, ceea ce ar putea duce la blocarea filmărilor, scrie AFP.
După greva scenariștilor, suspansul planează în Statele Unite în legătură cu posibilitatea unei duble acțiuni sindicale, a actorilor, care ar putea începe în acest weekend și care ar putea opri aproape toate producțiile cinematografice și de televiziune. Actorii cer salarii mai bune pentru a combate inflația și afectarea profesiei, precum și garanții în fața potențialelor bulversări legate de utilizarea inteligenței artificiale.
Mii de scenariști de film și de televiziune din Statele Unite intră în grevă, negocierile pentru creșterea salariilor derulate cu principalele studiouri cinematografice și cu platformele online eșuând.
Scenariștii cer salarii mai mari și o cotă mai mare din beneficiile generate de streaming, deoarece studiourile spun că trebuie să reducă costurile. Ultima mișcare socială majoră de la Hollywood datează de la greva scenariștilor care a paralizat industria audiovizualului american în 2007-2008, un conflict de 100 de zile care a costat sectorul două miliarde de dolari, scrie AFP.
Negociatorii de la International Alliance of Theatrical Stage Employees (IATSE), sindicatul care reprezintă lucrătorii de la Hollywood, au ajuns la o înțelegere cu Alliance of Motion Picture and Television Producers (AMPTP) pentru un nou acord pe trei ani, evitând o grevă care ar fi putut opri producțiile de film și TV din Statele Unite, potrivit Variety.
International Alliance of Theatrical Stage Employees (IATSE), sindicatul care reprezintă lucrătorii de la Hollywood, va demara luni greva națională, dacă nu va ajunge la un acord cu studiourile și producătorii, potrivit Variety.
Un oficial al International Alliance of Theatrical Stage Employees (IATSE), sindicatul care reprezintă lucrătorii din industria filmului de la Hollywood, le-a spus membrilor că studiourile refuză să cedeze pentru a evita o grevă de amploare, deși negocierile sunt în desfășurare, relatează Variety.
International Alliance of Theatrical Stage Employees (IATSE), sindicatul care reprezintă lucrătorii din industria filmului de la Hollywood, și studiourile au revenit la masa negocierilor sperând să evite o grevă de amploare care ar afecta producția de film și televiziune.
Sindicatul care reprezintă lucrătorii din industria filmului de la Hollywood a votat aprobarea unei greve, acțiune care ar putea închide aproximativ toată producția de film și televiziune din SUA. O grevă la nivel național ar fi prima din istoria de 128 de ani a sindicatului.